Sănătate duhovnicească!

                                          Romani 16:1-7

            „Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiță a Bisericii din Chencrea;

            s-o primiți în Domnul, într-un chip vrednic de sfinți, și s-o ajutați în orice ar avea trebuință de voi; căci și ea s-a arătat de ajutor multora și îndeosebi mie.

            Spuneți sănătate Priscilei și lui Acuila, tovarășii mei de lucru în Cristos Isus,

            care și-au pus capul în joc, ca să-mi scape viața. Le mulțămesc nu numai eu, dar și toate Bisericile ieșite dintre Neamuri.

          Spuneți sănătate și Bisericii care se adună în casa lor. Spuneți sănătate lui Epenet, prea iubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Cristos.

           Spuneți sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi.

          Spuneți sănătate lui Andronic și lui Iunia, rudele mele și tovarășii mei de temniță, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Cristos mai înainte de mine chiar.

            Dacă facem o mică recapitulare a acestei Epistole pe care apostolul o scrie pe când era în Corint și o trimite fraților din Roma, observăm că, după ce Pavel vorbește în capitolul 14 despre relațiile de respect și de dragoste care trebuie să existe între frații din Biserică (lucrul acesta nu este opțional, ci este Lege pentru credincioși), fie mai tari sau mai slabi în credință, apostolul Pavel continuă tema aceasta și în capitolul 15 îndemnându-i pe frații de toate vârstele, să se îngăduie unii pe alții, să se primească bine. (…) Apoi, Pavel îi îndeamnă pe frați să nu se contrazică pe lucrurile neesențiale, ci dimpotrivă, să rămână uniți în credința dată odată pentru totdeauna sfinților; și de asemenea în mântuirea care vine doar prin jertfa și sângele Domnului Isus Cristos.

            Oricare altă „evanghelie”, care nu are ca rădăcină jertfa mântuitoare a lui Cristos, nu trebuie să fie propovăduită și nici nu trebuie să facă obiectul vreunei dispute între frați.

            Ce înseamnă lucrul acesta?

            Înseamnă că, tradițiile, ritualurile, toți sfinții și orice „evanghelie” care nu vine de la apostoli este un „tărâm” străin în care credincioșii nu au voie să intre și nici să culeagă „spice”. Naomi o întreba pe Rut: unde ai spicuit astăzi? Pentru că Rut nu avea voie să spicuiască decât în lanul lui Boaz, dacă voia să-i fie bine.

       Tot la fel trebuie să rămânem în câmpul Evangheliei lui Cristos dacă vrem să ne fie bine.

           Apostolul Pavel căruia prin mila și îndurarea lui Dumnezeu i se descoperiseră planurile cu privire la mântuirea neamurilor și căruia îi fusese îngăduit să vadă lucruri cerești care nu puteau fi arătate omului aici jos, adică putem spune despre el că era un titan al credinței, totuși el se așează în rândul credincioșilor simpli îşi aduce aminte de creştinii din Roma, plini de râvnă pentru Evanghelie. Adică, el nu se consideră un privilegiat al lui Cristos, ci se vede egal cu frații și surorile din Biserică.

          În acest ultim capitol din scrisoarea sa, Pavel, cu multă dragoste și compasiune îi salută pe toți credincioșii, urându-le sănătate duhovnicească.

            Între ei o amintește pe Fivi, o soră care se îngrijea de sfinții lui Dumnezeu.

            Pavel o numește diaconiță, desigur nu în sensul de a fi „unsă” în slujba de diacon, cu punerea mâinilor de către Biserica din Chencrea, ci era pur și simplu o slujitoare devotată în casa Domnului.

            Se pare că ea a dus chiar și Epistola aceasta scrisă de apostol, la frații din Roma, de aceea Pavel o recomandă ca fiind o bună și devotată slujitoare în Biserică.

            De altfel Pavel nu o amintește numai pe Fivi, ci în versetele 6,12, 13 de asemenea, Pavel amintește și alte surori slujitoare: Maria care, zice el, s-a ostenit mult pentru îngrijirea sfinților, apoi o amintește pe Persida o altă slujitoare și primitoare de sfinți în casa ei și pe mama lui Ruf, despre care spune el, a fost ca o mamă pentru mine…

            Pavel, apostol al Domnului nu uită osteneala celor care s-au îngrijit de sfinții din Biserică, și nu-i uită nici pe cei ce s-au ostenit ajutându-l în lipsurile și în călătoriile sale.

            Ce mult îmi place faptul că, Pavel apostol al Domnului nu ne uită nici pe noi și ne îndeamnă în versetul 16, să ne spunem sănătate unii altora, nu ocazional, sau din când în când, ci chiar să insistăm în rugăciunile noastre, rugându-ne unii pentru alții.

            Și cel mai mult îmi place faptul că el nu face neapărat urări de sănătate trupească, el însuși fiind bolnav, ci cu siguranță s-a luptat mult și s-a îngrijit de sănătatea duhovnicească a fraților.

            De cred lucrul acesta?

          Pentru că dacă ai o suferință trupească te poți trata, sau poți să duci boala pe picioare, dar să fii bolnav sufletește sau duhovnicește, este foarte grav, pentru că nu vei găsi nicăieri în farmaciile lumii medicamente ca să te tratezi.

            Și boala duhovnicească te îndepărtează de calea mântuirii, pe când cea trupească te apropie; pentru că în suferință omul strigă mai mult spre Dumnezeu. (eu vorbesc din experiență personală).

            Pavel le trimite multe salutări pline de har și de dragoste frățească, fraților și surorilor din Biserica Romei, pentru că dragostea pe care Cristos Domnul o pusese în inima lui pentru frați, era legătura care nu putea fi frântă sau „răcită” de nimeni și de nimic.

           Dragostea din Dumnezeu putea fi oprită nici de distanțe, nici de lanțurile cu care la un moment dat era legat.

            Aceasta este dragostea din Dumnezeu!

         Întotdeauna dragostea din Dumnezeu se va bucura de bunăstarea, de binele și de sănătatea aproapelui.

1 Corinteni 13:4 „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie…” Dragostea se manifestă în smerenie!

            Tocmai ce spuneam puțin mai devreme că, Pavel care a văzut Raiul lui Dumnezeu, nu s-a umflat de mândrie, ci dimpotrivă s-a făcut una cu cei mai de jos.

         Manifestarea dragostei neprefăcute între frați, este adevărata dovadă a însoțirii Duhului lui Dumnezeu, pentru că este Roada sau liantul care face legătura păcii între frați.

         Lucrurile acestea nu sunt consemnate în Scriptură, doar ca să vedem noi cât de frumos se comporta apostolul, duminica, cu frații în credință, fie în Corint, fie în Efes, fie în Roma, ci sunt scrise ca o Lege sfântă și preţioasă în părtășia frățească.

            Doar credinciosul autentic poate împlini o astfel de lege, lăsată de Însuși Domnul Isus ca o moștenire celor ce Îl vor urma pe El până la capăt.

            Lumea iubește dacă este iubită; lumea te apreciază dacă o apreciezi, lumea va fi cu tine, dacă vei fi și tu cu ea; pe când credinciosul iubește necondiționat, vorbește numai de bine…, adică un credincios aplică, sau împlinește dragostea pe care Domnul Isus aștepta să o audă din gura lui Petru, atunci când l-a întrebat: „Mă iubești tu, Simone mai mult decât aceștia?” arătând spre ceilalți ucenici.

            Și Petru, abia a treia oară a răspuns corect: „Da, Doamne, Te iubesc necondiționat!” Dragostea mea pentru Tine este: Agape!

            Și încă un lucru pe care l-am constatat, l-am trăit, l-am experimentat: anume, când în dreptul unui frate, sau soră, rostești cuvântul sănătate în Numele Domnului Isus, nu numai de pe buze, ci din toată inima, cu toată sinceritatea urarea aceasta se împlinește cu Da și Amin.

          Domnul să ne ajute să fim când: Fivi, când Maria, când mama lui Ruf, când Marta, când Pavel când Petru… și Scriptura este plină de oameni care au slujit fraților, slujind prin aceasta, lui Dumnezeu.

            În concluzie, după îndemnul apostolului, vă spun tuturor, celor de aproape și celor de departe: Să vă dea Domnul din belșugul Său, sănătate trupească, sufletească și duhovnicească și în final să ne vedem cu toți în cer.